REAL...VIRTUAL...IMAGINAR!

   Aceste "eseuri literare'' pe care le veţi citi în acest blog au fost scrise de-a lungul timpului, reflectând uneori stările, trăirile şi simţirile mele sufleteşti din viaţa mea reală dar şi din cea imaginară, virtuală pentru că DA, putem trăi mai multe vieţi pământene deodată şi cu siguranţă, plecăm şi iar revenim prin această viaţă trecătoare până când vom ajunge la cea veşnică

   Am folosit "cuvinte, fraze şi metafore" care să-mi exprime personalitatea şi sensibilitatea mea sufletească, unele compuse numai de mine, altele luate de prin cărţi, găsite întâmplător pe Internet sau din mesajele mele personale de coresponenţă de-a lungul timpului şi pe care le-am adaptat ulterior "trăirilor şi simţirilor mele sufleteşti"

   Dacă vreodată, cineva îşi va regăsi aici cuvintele, trăirile şi simţirile sale personale printre aceste rânduri, atunci înseamnă că, într-o altă viaţă sau în alt destin, cândva "am fost suflete pereche" ori pur şi simplu, hazardul, ori cuvintele sale mi-au pătruns atât de adânc sufletul şi atunci le-am aşternut aici pe hârtie, unde vor rămâne veşnice.

   Desigur, aici se vor regăsi "şi iubirile mele reale" dar trecătoare care au făcut parte din viaţa mea, şi "iubirile mele virtuale" în care personajele au existat în realitate dar fără să fie nici o atingere dar şi "iubirile mele imaginare" (prinţesele) care au existat doar în lumea viselor efemere sau poate chiar trăite cu-adevărat cândva, prin alte vieţi şi-n alt Destin şi care acum, au revenit în memoria sufletului meu, prin pana de scris.

   Am încercat să mă descoper pe mine însumi "cine sunt" eu cu-adevărat sau chiar mai mult, cine am fost sau cine aş fi vrut să fiu! Cu siguanţă, am avut o identitate, o personalitate reală dar şi una interioară, dedublată a sufletului pe care am cunoscut-o doar eu şi care, dacă apărea uneori la suprafaţă, poate că nu a fost întotdeauna "înţeleasă sau simţită" de cei din jurul meu.

   Dar aşa sunt eu, un visător şi n-are rost să mint, aşa am fost mereu şi sunt.