L-am intâlnit pe malul mării!
Mai întâi, a tranformat un bulgăre de nisip într-o portocală, a transformat apoi, pe rând, o sămânţă într-o floare, un stejar într-un pumn de cenuşă, un strop de ploaie într-un torent. Părea că se joacă! L-am urmărit apoi, înfrigurat, cum preschimba o mare iubire în ură, doi prieteni în trei duşmani, o vorbă oarecare într-un poem.
A schimbat chiar sub ochii mei o ceartă într-o iubire. Văzând că mă interesează jocul lui, a transformat, crezând că-mi face plăcere, un cerşetor într-un prinţ, un judecător într-un condamnat la moarte, un idiot într-un savant.
Observându-mi privirile din ce în ce mai îngrozite, printr-un simplu semn din baghetă, a preschimbat o dansatoare într-o Baba Cloanţă, un schilod într-un dansator pe sârmă, o prea-frumoasă fată într-o mumie.
Apoi, ca să mă înbuneze, m-a întrebat, ce mi-ar mai place să transforme? L-am privit cu încântare cum transforma un pom sterp într-un grâu roditor, o piatră seacă într-un izvor şi un deşert într-o grădină.
Ba chiar, pentru că l-am rugat frumos, a ales un om căruia i-a transformat cuta cea mai adâncă a inimii, într-un întreg univers! Am spus atunci că, fără indoială, este un truc la mijloc şi l-am rugat să mă transforme chiar pe mine.
Mi-a transformat mai întâi braţele în ramuri, apoi, în aripi, apoi, m-a înzestrat cu gheare şi trup de leu, apoi, am vrut să fiu om şi m-a făcut pe rând, luptător, cerşetor, judecător, hoţ, înţelept, nebun, poet! Mă distra jocul şi-mi plăcea zâmbetul cu care făcea toate aceste minunăţii.
Într-o zi, l-am privit cu seriozitate şi i-am spus că mi-ar place să-mi facă un Suflet Pereche! Continua să zâmbească fără tresărire, fără mirare. Mă aşteptam să mă refuze. A făcut un mic semn şi a chemat o trăsură cu cai înaripaţi în care a apărut dintr-o dată, Sufletul meu.
Dimineaţa, trezindu-mă, l-am observat pe Magician cum mă privea atent şi i-am cerut să-mi îndeplinească o dorinţă pe care nu mi-am pus-o niciodată. A mişcat mâna ca pentru a-mi dărui o minunăţie şi deodată, trandafirii s-au transformat în cenuşă, pereţii s-au prăbuşit în pulbere, iar noi ne-am regăsit pe malul mării, unde l-am întâlnit prima dată.
Am izbucnit în plâns dar părea că nu mă vede, începuse din nou să se joace transformând, un roi de albine într-o armată, un muşuroi într-un castel, apoi castelul într-un pumn de nisip. Pe seară, m-am oprit din plâns şi i-am apărut în faţă. Intenţionam să-l rog în genunchi să-mi redea visul de noaptea trecută, dar n-am întâmpinat nici o rezistenţă.
Îmi îndeplinea dorinţele cu aceeaşi rapiditate ca de obicei. Am rechemat cu frenezie noaptea precedentă, amănunt cu amănunt. Iar el se dăruia total, fascinat din nou, ca şi cum eu eram stăpânul! Iar mulţumirea din ochii lui îmi năştea sori din piept şi universuri din priviri. Savuram clipele aşa cum savurează un însetat apa din deşert.
Dimineaţă când m-am trezit, am alungat din amintire orice gând din ziua precedentă. Zilele se scurgeau egale, treptat însă mi-am amintit ca făcusem totul doar pentru a-i afla taina. Deşi mă feream să-mi doresc lucruri nesăbuite, zi de zi simţeam tot mai acut că exist undeva, că există undeva o fisură între realitate şi magia sufletului meu pereche.
Ca şi în vis, îti dai seama că visezi dar nimic nu te ajută să te trezeşti şi apoi începi să te îndoieşti şi iar înţelegi şi iar încerci. Dar visul meu nu lua sfârşit niciodată, însă se tot modifica la voinţă, dintr-un vis într-altul, iar el îmi dăruia toate visele, aşa cum răstorni în faţa unui copil braţele pline de jucării.
Am reluat jocul şi el m-a transformat rând pe rând, în toate vieţuitoarele pământului. Mi-am luat mii de chipuri şi el mi-a luat mii de forme, am pierdut şirul zilelor de când încerc să aflu secretul magiei lui şi nimic nu mă ajută, căci orice transformare este doar o transformare şi mă întâlnesc mereu cu mine însămi, fie că sunt rege sau negustor, sau călugar, sau cerşetor, sau poet.
Taina se află, fără indoială în golul dintre clipe, căci nu mai sunt ceea ce am fost, dar nu sunt încă nici ce aş vrea să fiu. Mi-e tot mai greu să port visul acesta, şi mi-e tot mai dor de el, cel cu pieptul plin de visele mele. Mi-e dor de parcă toate visele s-au adunat în noi, iar acum eu îmbraţişez mereu propriile mele vise, în timp ce visul cu TINE, îmi scapă din braţele mele însetate.
Acum, când am încetat să mai sper, mi-a venit o ultimă idee: îi voi cere să mă transforme în el însuşi şi aşa, o să-i aflu poate taina. Îl ating sfios pe umăr, iar chipul lui înfloreşte citindu-mi gândul. Mă priveste fix în ochi şi totul devine tăcere. Sunt din nou singur pe malul mării. Iubita mea m-a recunoscut! Acum, cred că e timpul să mă odihnesc.
Mă întind, cuprind sub mine milioanele de fire de nisip. S-a înoptat. Adun stelele cerului şi le-adăpostesc în cea mai ascunsă cută a inimii, unde vor adormi împreună cu mine, până mâine dimineaţă.
Mai întâi, a tranformat un bulgăre de nisip într-o portocală, a transformat apoi, pe rând, o sămânţă într-o floare, un stejar într-un pumn de cenuşă, un strop de ploaie într-un torent. Părea că se joacă! L-am urmărit apoi, înfrigurat, cum preschimba o mare iubire în ură, doi prieteni în trei duşmani, o vorbă oarecare într-un poem.
A schimbat chiar sub ochii mei o ceartă într-o iubire. Văzând că mă interesează jocul lui, a transformat, crezând că-mi face plăcere, un cerşetor într-un prinţ, un judecător într-un condamnat la moarte, un idiot într-un savant.
Observându-mi privirile din ce în ce mai îngrozite, printr-un simplu semn din baghetă, a preschimbat o dansatoare într-o Baba Cloanţă, un schilod într-un dansator pe sârmă, o prea-frumoasă fată într-o mumie.
Apoi, ca să mă înbuneze, m-a întrebat, ce mi-ar mai place să transforme? L-am privit cu încântare cum transforma un pom sterp într-un grâu roditor, o piatră seacă într-un izvor şi un deşert într-o grădină.
Ba chiar, pentru că l-am rugat frumos, a ales un om căruia i-a transformat cuta cea mai adâncă a inimii, într-un întreg univers! Am spus atunci că, fără indoială, este un truc la mijloc şi l-am rugat să mă transforme chiar pe mine.
Mi-a transformat mai întâi braţele în ramuri, apoi, în aripi, apoi, m-a înzestrat cu gheare şi trup de leu, apoi, am vrut să fiu om şi m-a făcut pe rând, luptător, cerşetor, judecător, hoţ, înţelept, nebun, poet! Mă distra jocul şi-mi plăcea zâmbetul cu care făcea toate aceste minunăţii.
Într-o zi, l-am privit cu seriozitate şi i-am spus că mi-ar place să-mi facă un Suflet Pereche! Continua să zâmbească fără tresărire, fără mirare. Mă aşteptam să mă refuze. A făcut un mic semn şi a chemat o trăsură cu cai înaripaţi în care a apărut dintr-o dată, Sufletul meu.
Dimineaţa, trezindu-mă, l-am observat pe Magician cum mă privea atent şi i-am cerut să-mi îndeplinească o dorinţă pe care nu mi-am pus-o niciodată. A mişcat mâna ca pentru a-mi dărui o minunăţie şi deodată, trandafirii s-au transformat în cenuşă, pereţii s-au prăbuşit în pulbere, iar noi ne-am regăsit pe malul mării, unde l-am întâlnit prima dată.
Am izbucnit în plâns dar părea că nu mă vede, începuse din nou să se joace transformând, un roi de albine într-o armată, un muşuroi într-un castel, apoi castelul într-un pumn de nisip. Pe seară, m-am oprit din plâns şi i-am apărut în faţă. Intenţionam să-l rog în genunchi să-mi redea visul de noaptea trecută, dar n-am întâmpinat nici o rezistenţă.
Îmi îndeplinea dorinţele cu aceeaşi rapiditate ca de obicei. Am rechemat cu frenezie noaptea precedentă, amănunt cu amănunt. Iar el se dăruia total, fascinat din nou, ca şi cum eu eram stăpânul! Iar mulţumirea din ochii lui îmi năştea sori din piept şi universuri din priviri. Savuram clipele aşa cum savurează un însetat apa din deşert.
Dimineaţă când m-am trezit, am alungat din amintire orice gând din ziua precedentă. Zilele se scurgeau egale, treptat însă mi-am amintit ca făcusem totul doar pentru a-i afla taina. Deşi mă feream să-mi doresc lucruri nesăbuite, zi de zi simţeam tot mai acut că exist undeva, că există undeva o fisură între realitate şi magia sufletului meu pereche.
Ca şi în vis, îti dai seama că visezi dar nimic nu te ajută să te trezeşti şi apoi începi să te îndoieşti şi iar înţelegi şi iar încerci. Dar visul meu nu lua sfârşit niciodată, însă se tot modifica la voinţă, dintr-un vis într-altul, iar el îmi dăruia toate visele, aşa cum răstorni în faţa unui copil braţele pline de jucării.
Am reluat jocul şi el m-a transformat rând pe rând, în toate vieţuitoarele pământului. Mi-am luat mii de chipuri şi el mi-a luat mii de forme, am pierdut şirul zilelor de când încerc să aflu secretul magiei lui şi nimic nu mă ajută, căci orice transformare este doar o transformare şi mă întâlnesc mereu cu mine însămi, fie că sunt rege sau negustor, sau călugar, sau cerşetor, sau poet.
Taina se află, fără indoială în golul dintre clipe, căci nu mai sunt ceea ce am fost, dar nu sunt încă nici ce aş vrea să fiu. Mi-e tot mai greu să port visul acesta, şi mi-e tot mai dor de el, cel cu pieptul plin de visele mele. Mi-e dor de parcă toate visele s-au adunat în noi, iar acum eu îmbraţişez mereu propriile mele vise, în timp ce visul cu TINE, îmi scapă din braţele mele însetate.
Acum, când am încetat să mai sper, mi-a venit o ultimă idee: îi voi cere să mă transforme în el însuşi şi aşa, o să-i aflu poate taina. Îl ating sfios pe umăr, iar chipul lui înfloreşte citindu-mi gândul. Mă priveste fix în ochi şi totul devine tăcere. Sunt din nou singur pe malul mării. Iubita mea m-a recunoscut! Acum, cred că e timpul să mă odihnesc.
Mă întind, cuprind sub mine milioanele de fire de nisip. S-a înoptat. Adun stelele cerului şi le-adăpostesc în cea mai ascunsă cută a inimii, unde vor adormi împreună cu mine, până mâine dimineaţă.
