Acum, când TU nu mai exişti nici măcar în visele mele, nici în sufletul meu, nici în mintea mea, când nu te mai văd, când nu te mai aud şi nici măcar nu-ţi mai scriu, abia acum, simt că sufletul mi-e asemenea copacilor dezgoliţi de frunze, asemenea unei păsări închisă într-o colivie sau asemenea unui munte, îndepărtat şi rece.
Chiar dacă ne-am cunoscut doar "virtual", auziindu-ne doar la telefon şi scriindu-ne doar din spatele acestor taste ale calculatorului, fără să ne fi văzut şi întâlnit niciodată în realitate!
TU pentru mine, ai fost mereu singura fiinţă care mi-a redat speranţa şi calmul necesar în momentele mele dificile, care mi-a readus echilibrul în viaţa mea atunci când am avut atâta nevoie de el şi atunci, când mi-a fost atâta foame în sufletul meu, să mă îndrăgostesc din nou şi mi-ai alungat de atâtea ori singurătatea, care mă ucidea uneori, în suflet.
Dacă TU, n-ai fi apărut "virtual'' în viaţa mea, universul meu nu ar mai fi avut atunci nici un rost pentru care să existe!
Dacă nu ţi-aş fi auzit vocea ta atât de caldă şi de sublimă la telefon, n-aş fi putut niciodată să-ţi simt gândurile.
Dacă n-ar fi fost mâinile tale să mă atingă cu atâta duioşie şi pasiune atunci când ne iubeam prin nopţile de vis, trupul meu nu ar mai fi avut de ce să se-nfioare.
Dacă n-ar fi fost pasul tău să-l simt cum mă urmărea agale, umbra-mi m-ar fi urmat spăşită, fără nici o traiectorie, căci pasul tău făcea să tresară până şi umbra care mă însoţea la orice pas.
Dacă n-ar fi fost ochii tăi dulci şi pătrunzători să mă privească din spatele unor fotografii, visele mi-ar fi părut atât de pustii fără tine.
Dacă n-ar fi fost gura ta atât de dulce atunci când îţi sărutam buzele prin ecranul calculatorului priviindu-te în poze, n-aş fi ştiut niciodată ce înseamnă sărutul, căci prin el ţi-am simţit toată pasiunea şi senzualitatea ta de a mă iubi.
Dacă n-ar fi fost privirea ta atât de nevinovată atunci când mă urmăreai de pe ecran când îţi scriam, n-aş fi tresărit niciodată şi nu aş fi avut de ce să mă-nfior la cel mai mic gest al tău.
Dacă n-ar fi fost inima ta să-i simt bătăile atât de aproape, sufletul meu nu şi-ar mai fi găsit liniştea, iar inima mea ar fi avut un ritm mecanic.
Dacă nimic nu ar fi fost din toate acestea, n-aş fi învăţat niciodată ce înseamnă să mulţumeşti pe cineva, n-aş fi învăţat poate nici ce înseamnă să trăieşti clipa pe care viitorul ţi-o poate refuza, uneori.
IUBIREA, rămâne ceva indestructibil, mai preţioasă ca aurul şi mai dulce ca mierea, mai graţioasă ca un ghiocel şi mai minunată decât un diamant. Iubirea e acea ultimă speranţă a doi oameni care se plac şi care vor să fie împreună.
IUBIREA, e asemenea unei grădini cu flori de care trebuie să ai grijă zi de zi, căci trebuie să ai grijă de persoana iubită şi să o cucereşti în fiecare zi, astfel încât ea să ajungă să te iubească tot mai mult şi să te preţuiască, pentru ceea ce eşti - UN ALT OM ÎN FIECARE ZI.
Ştii? Mă-ntreb uneori, cui aş putea să-i mulţumesc că te-am întâlnit şi cunoscut virtual în spatele acestor taste ale calculatorului meu? În faţa cui aş putea, îngenunchind, să mă rog pentru TINE şi pentru iubirea aceasta virtuală ce ne-a fost dăruită?
Cui aş putea să-i mulţumesc pentru acestă minunată stare de bine, pentru zâmbetul misterios şi ştrengăresc din colţul buzelor, pentru căldura şi tandreţea cu care mă învăluiai mereu, pentru emoţia care-mi inunda trupul şi sufletul atunci când îţi scriam, pentru primul gând al diminetii ce zbura către tine, pentru dansul trăirilor de la miezul nopţii.
Pentru plimbarea, mână-n mână printre luminile marelui oraş, adormit parcă, pentru florile lunii aprilie şi pentru fluturii albaştri, pentru primul val spart de ţărmul Mării Noastre, pentru primul strop de ploaie ce vestea furtuna, pentru ciripitul păsărilor, pentru muşchii verzi şi catifelaţi ai pământului, pentru iarba ce miroase a viaţă, pentru brânduşele galbene dar şi pentru cele liliachii.
Pentru ploaia furioasă ce parcă mătura totul în cale, pentru pârăul din luminiş, pentru soarele ce se ascundea parcă în spatele frunzelor, pentru lacrima de tristeţe ce se zbătea sub pleoapă la sosirea gândului că nu va mai fi la fel ca înainte, pentru atingerea ca o părere, pentru umbreluţa ursuleţului, pentru panseluţele de la gradina botanică şi pentru multe, multe altele pe care nu le pot aşterne acum, pe un petec de hârtie.
Cui, altcuiva, i-aş putea mulţumi? Pentru tot ce ai fost TU pentru mine. Pentru tot ceea ce mi-am imaginat că am fi putut trăi împreună. Pentru tot ceea ce am devenit eu, întâlnindu-te şi cunoscându-te virtual. Pentru tot ceea ce cu siguranţă vom trăi odată, în alte vieţi, prin alte lumi, începând cu această clipă?
Pentru clipele de dor rămase în priviri şi nopţile de vis, cu-atâtea bucurii şi împliniri şi pentru că, doar florilor eu le spuneam în zori, cât te iubesc, DRAGA MEA PRINŢESĂ DIN VIS, ÎŢI MULŢUMESC.
