Sunt sfârşit de oboseală. Măceta îmi atârnă ca o bilă de plumb şi de-abia reuşesc să-mi şterg transpiraţia ce încă îmi întunecă vederea, aşa cum osteneala şi sentimentul de zădărnicie îmi întunecă raţiunea.
În surdină, de undeva, răsună freamătul şi chemarea altor păduri, care poate sunt mai luminoase, cu mai multe poieni şi lacuri limpezi. Cred că am depăşit punctul în care reflexele îmi conduc avansul. Viaţa noastră sentimentală e ca şi o pădure.
Am ajuns undeva, cândva, la intrare şi am pornit amândoi, deodată! Am avut impresia că sunt oarecum pregătit. Nu vreau să exagerez şi să susţin că ştiam ce vreau, nu pot fi într-atât de îngâmfat! Credeam totuşi, că mie nu mi se poate întâmpla să nu văd pădurea din cauza copacilor, că mereu, mereu voi putea ţine acel fir călăuzitor pe care de sus îl vedeam atât de bine.
Dar pădurea e tare întunecoasă şi tare deasă, chiar încâlcită. Paradoxal, totuşi păduri la fel de asemănătoare sunt străbătute de mulţi şi îmi e greu să cred că toţi se rătăcesc! Sau poate nu mărturisesc ei? Poate doar lasă impresia că sunt stăpâni pe ei, că busolele şi hărţile lor sunt bune şi mai ales că ei sunt atât de bine pregătiţi încât chiar ştiu să le utilizeze?
Te caut mereu. Umblu de la Răsărit spre Apus! Asta e regula inexorabilă a jocului şi din păcate nu noi am stabilit-o! Acum, îmi fac drum cu greu printr-un alt desiş. Din nou, un alt desiş. Greu mai e să mă lupt, iar şi iar, cu ele.
Am impresia că am mai trecut pe aici, dar sunt sigur că e doar o asemănare. Toate par la fel şi deseori mă cuprinde descurajarea. În fond, unde duc toate aceste poteci? Oare, noi DOI, o să ne întâlnim vreodată definitiv?
Of doamne! Parcă e un algoritm, o încrengătură de noduri de decizie şi căi de acces virgine. Mă opresc şi mă gândesc şi o iau iar pe un drum şi toată structura asta se schimbă. Dar dacă aş încerca o altă pădure?
Probabil, ar putea fi mai rară, mai uşor de străbătut şi aş găsi un terminus cu altcineva? Dar dacă ideea asta e doar un miraj? O fata Morgana care mă ispiteşte să dau cu piciorul la tot pentru o simplă iluzie?
Parcă văd cum se conturează un alt luminiş în faţă sau e chiar o altă poiană? Tin minte că ne-am mai intersectat în multe alte poieni. Trebuia oare să alegem una din ele, să o ocupăm şi să stăm acolo? Să ne mulţumim cu ea şi cu starea de intersecţie, fără să căutăm contopirea?
Am auzit că unele cupluri aşa fac, se mulţumesc pur şi simplu cu o rază şi nu mai caută baia de lumină, în care să se scalde! Mai bine nu, eu caut şi vreau să ne absoarbă, să ne ridice, să ne permită să zburăm! Deşi, nici acum nu ştiu dacă şi tu vrei asta.
Te caut mereu. Pentru mine eşti neschimbată. O Ileana - Cosânzeana! Oare, dacă spun Ileana Cosânzeana, implică duioşia, romantismul şi tandreţea? Okay, poate greşesc, raţiunea îmi spune că anii pe care i-ai petrecut căutându-mă, au lăsat urme, dar în definitiv, contează percepţia mea despre tine, nu?
Uneori, când ne-am intersectat, îmi spuneai că sunt orb şi văd frumuseţe acolo unde poate nu e, caut vibraţii acolo unde poate ele nu se pot transmite, vreau magie când poate acolo e doar blazare. Dar oare de ce vrei mereu doar raţionamente, acolo unde sunt sentimente?
E o poiană. Ba mai mult, e şi un lac în ea. Limpede ca şi cristalul, să fie oare doar o capcană? Sunt foarte obosit şi o baie mi-ar prinde bine. Dar dacă mă cufund şi îmi apare în faţă o cale de legătură cu o altă pădure? Stiu ce ai spune: închide ochii, nu te uita, răcoreşte-te şi mergi mai departe. Dar sunt atât de obosit! Poate nu te voi găsi niciodată. Si totuşi, tentaţia e uriaşă şi se acumulează cu fiecare lac, chiar şi cu fiecare izvor, ce îmi răsar în cale, iar şi iar.
Stiu că şi tu întâmpini aceleaşi greutăţi, aceleaşi desişuri, aceleaşi cărări ce aparent nu duc nicăieri. Fie, închid ochii şi merg mai departe, dar unde? O mai fac odată, încă odată, aş vrea să fie pentru ultima dată! Sunt atât de obosit! Mă rostogolesc mereu, căutându-te.
Aş vrea să mă ridic, să văd pădurea dedesubt, să văd soarele acolo, la Răsărit, luminându-ne calea, să văd Poiana în care să mă năpustesc peste tine, să te iau cu mine în lac, să te iau în braţe, să lăsăm sentimentele să ne invadeze şi să străbatem Pădurea împreună.
Te caut mereu, de la Răsarit la Apus. Aşa e regula jocului. Regula asta nu am stabilit-o eu şi nu o pot rupe. Si, în sfârşit, te găsesc într-un luminiş, unde mă aşteptai puţin îngrijorată, puţin temătoare, puţin timidă dar cu multă speranţă şi dor de iubire în suflet.
