Am vrut să
ating cerul cu mâna! Mi-am dorit să adun razele de soare pentru a ţi le oferi
doar ţie şi am sfârşit prin a aduna, într-un frumos bol de cristal lacrimile
cerului. Vroiam cu orice preţ să
ştii, cât de mult îmi doream să fiu şi eu o lacrimă, o lacrimă de-a ta ca să mă
nasc din ochii tăi fermecători şi să sfârşesc pe ale tale buze sublime.
Am crezut că te zăresc printre nori pentru că al tău contur diafan
îmi apărea neîncetat în minte. Vocea ta suavă se auzea până departe, inima mea
era mai vie ca oricând şi dorinţa de a te revedea cât mai curând, pusese
stăpânire pe mine. În drumul spre tine prinsesem aripi.
Te iubesc cum soarele iubeşte luna. Te iubesc cum soarele iubeşte cerul.
Te iubesc cum soarele se oglindeşte cu căldura şi cu dragostea sa în apa
vieţii. Te iubesc cum soarele intră în nori pentru a reieşi la suprafaţă cu
putere. Te iubesc cum soarele iubeşte cerul şi pământul. Te iubesc şi îmi
întind destinul către tine cum soarele îşi îndreaptă razele lui puternice spre
întreg pământul.
Nu cred că exista ceva mai presus decât sentimentul numit, dragoste! Dacă
aş sti, că aceasta e ultima oară când îţi aud vocea, as înregistra în minte
fiecare cuvânt de-al tău pentru a-l putea auzi şoptit încă odată. Fără să vrei,
dai valoare vieţii mele. Surâsul tău sublim şi ştrengăresc mă trezeşte în
fiecare dimineaţă iar numele tău e ultimul cuvânt care îmi alunecă pe buze
seară de seară.
Dacă iubirea ar fi fost un ţinut îndepărtat, cu siguranţă am fi plecat în
căutarea lui, vrăjiţi de mirajul şi misterul care se ţese în jurul său. Am fi
încercat atunci, să cucerim mirificul ţinut al iubirii, concentrându-ne asupra
mijloacelor prin care să explorăm acest tărâm şi am fi uitat, cu siguranţă, că
adevarata fericire rezidă, în descoperirea fiecărei părţi a lui.
Odată ajunşi pe acest ţinut, ar fi trebuit să fim cuceriţi de
frumuseţile lui pentru totdeauna, însă mândria cu siguranţă ne-a orbit. Am
uitat să preţuim lucrurile pentru semnificaţia lor şi nu pentru valoarea lor
(materială).
Dacă am fi conştientizat că ocazia ivită e unică, poate am fi dormit mai
putin, nu am fi uitat să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară, am fi visat
mai mult şi am fi înţeles, atunci, că pentru fiecare minut în care închideam
ochii, pierdeam nenumărate clipe de iubire.
Dacă am fi ştiut că în marea clepsidră a vieţii, timpul se scurge
neîncetat, am fi vrut, cu siguranţă, să "cumpărăm" o picatură de
eternitate. Atunci, clipa nu ar mai fi durat un moment, timpul ar fi stat în
loc, iar noi ne-am fi pierdut în nemărginirea lui.
Cu toate astea, înclin să cred că iubirea nu e doar un eveniment unic şi
fericit în viaţa noastră, căci dacă ar fi fost aşa, cu siguranţă istoria ar fi
datat-o demult. De aceea trebuie
să profiţi de ocaziile ivite, pentru că, nu se ştie niciodată cât timp va trece
până ce vei primi o altă şansă. Însă, fiecare oportunitate e unică în felul
său, iar fiecare ocazie risipită îţi limitează orizontul.
Niciodată nu trebuie să te bazezi pe faptul că cel/cea de lângă tine ştie
cât de mult îl (o) iubeşti, pentru că s-ar putea să nu mai ai ocazia să-i
repeţi acest lucru. Focul dragostei trebuie întreţinut în permanenţă pentru că,
dacă se stinge, s-ar putea să nu mai poată fi aprins niciodată.
Şi dacă, nu îmi vei mai spune vorbe de amor. Şi dacă,nu îţi voi mai
vedea chipul în amurg. Şi dacă, nu îţi voi mai simţi fierbintele
sărut. Şi dacă, nu voi mai putea
la pieptul tău sa mă-ncălzesc. Şi dacă da, mă vei uita! Şi ce dacă? Eu te voi iubi mereu
Acum, când tu eşti departe de mine, îmi
dau seama că voi trăi, fără a mai exista.
